Azi este marti 13; pt. superstitiosi o zi neagra, plina de teama de neprevazut. Pt. mine e doar o zi in in infernul care a devenit viata mea. Ma simt gol, e ca si cum as fi un pahar imens in care partea de sticla o constituie ura, furia, suferinta, temerile, indoielile, etc., iar lichidul lucrurile bune: amintirile, prietenii, dragostea, bucuria, implinirea; problema este ca ca mi-e din ce in ce mai greu sa umplu acest pahar, nu neaparat ca “lichidul” ar fi mai putin (desi este) ci pt. ca paharul a crescut ingrozitor. Imi amintesc un text amuzant in care cineva a descris “Infernul” lui Dante in cateva cuvinte; suna cam asa:

-         Parter – pagini, filozofie, oameni fara noroc;

-         Subsol – doar declasati;

-         Sub – subsol – niste ticalosi ordinari;

-         Sub-sub-subsol – ticalosi de cea mai joasa speta;

-         Ultimul nivel – toata lumea jos; scara de aici porneste.

Azi, marti 13, cred cele de mai sus: ne aflam cu totii pe ultimul nivel. Sunt insa un visator si un optimist, insa tocmai de aceea aceasta realizare ma sperie : pt. ca respectand constructia, singurul mod de a ma inalta ma duce pe drumul ticalosiei de cea mai joasa speta, apoi a ticalosiei ordinare spre tagma declasatilor, ca apoi sa ajung in sfarsit la nivelul superior care sa-mi permita sa incep constructia “ la suprafata”. Si tot nu e de ajuns: mai trebuie ca, intr-un mod fortuit, norocul sa vina exact in acel moment.

Trist, nu?? Dar cel putin incerc sa caut, sunt pregatit sa incerc, sa suport mizeria lumii, doar pt. sansa ca, undeva, candva, sa-mi dau o “intalnire oarba” cu norocul.

Timpul trece insa implacabil, iar maine va fi miercuri 14 si alte ganduri, alte trairi vor veni si vor trece; cine stie? Poate maine am sa descopar Edenul………….