” Gandacul de bucatarie supravietuieste x zile fara cap dupa care moare de foame.”

Cu totii am citit sau auzit chestia asta. N-am sa comentez daca e sau nu adevarat, daca cred sau nu chestia asta. Vreau altceva, vreau sa evidentiez ceva ce constientul nostru nu realizeaza, insa subconstientul a ales deja:

Sa purcedem asadar: gandacului i se indeparteaza capul; in acest moment el nu mai are ratiune, nu mai are creier, nu mai gandeste, nu mai ia decizii; dupa momentul indepartarii de corp, capul moare in scurt timp. Restul supravietuieste insa, inima continua sa bata, instinctele raman, restul traieste………

Paradox: este ciudat cum, la nivel subconstient, acceptam ca ca suntem vii atata timp cat inima va bate, nu atata timp cat creierul functioneaza; instinctiv alegem sufletul in locul ratiunii, instinctiv alegem inima ca fiind mai definitorie pt. existenta noastra decat creierul, instinctiv, la nivel inconstient consideram ca ceea ce simtim este mai important decat ceea ce gandim. Cu toate astea, in majoritatea alegerilor pe care le facem nu tinem cont de inima, de ceea ce simtim; constient ne impotrivim insasi firii noastre, alegem sa urmam calea mereu schimbatoare a gandirii de moment, in defavoarea dorintelor inimii care sunt permanente si neschimbate…

Intrebare pt. cei care cred in justetea ratiunii: Daca ati avea dreptate, de ce in momentul in care ati auzit aceasta fraza nu v-ati gandit imediat ca respectivul gandac e mort din moment ce creierul lor moare????? De ce ati acceptat faptul ca este inca viu????